Patronul lui Sepsi, Laszlo Dioszegi, a anunţat că inaugurarea noului stadion de la Sfântu Gheorghe a fost amânată. Iniţial, conducerea şi-ar fi dorit să se mute pe el în iunie sau iulie, dar lucrările au întârziat.
Stadion nou în fotbalul românesc. Când va fi gata
Sepsi a reuşit să facă progrese remarcabile în ultimii ani, atât la nivelul echipei, cât şi la nivelul infrastructurii. Echipa a reuşit o nouă calificare în play-off şi îşi propune să joace în competiţiile europene.
De-a lungul ultimilor ani, conducerea, ajutată de guvernul din Ungaria, a investit în academie, stadion şi infrastructură, iar acum Sepsi se pregăteşte de mutarea pe noua arenă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În următorul sezon, echipa din Sfântu Gheorghe va juca pe stadionul de 8.400 de locuri, care va fi gata cu câteva luni mai târziu decât s-ar fi dorit.
"S-au întârziat puţin lucrările, pot să spun că din cauza vremii. De o lună şi jumătate ninge sau plouă în continuu. Cred că cel mai devreme în august sau maximum în septembrie putem să vedem primul meci pe acest stadion. Nu vrem să inaugurăm stadionul la 95% sau la 98%, vrem să fie 100% gata.
Faţada principală, acolo suntem în întârziere, şi la locurile de parcare (n.r. - au fost probleme). Infrastructura din afara stadionului, acolo suntem în întârziere de o lună şi jumătate. Într-o lună de zile ar fi gata gazonul să putem juca primul meci de fotbal.
85% e gata stadionul. Costurile finale o să fie undeva la 25 de milioane de euro total", a declarat Laszlo Dioszegi pentru Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Galerie foto cu noul stadion al lui Sepsi
Detalii despre noul stadion din Sfântu Gheorghe
- -Investiţie totală: 25 milioane de euro
- -Capacitate: 8.400 de locuri
- -10 cabine pentru comentatori
- -22 de locuri de parcare pentru autocare
- -transmisia TV s-ar putea face chiar şi cu 18 camere
Afla mai multe despre: laszlo dioszegi, stadion sepsi, sepsi osk