Rangers l-a numit pe fostul său căpitan Barry Ferguson ca antrenor interimar până la finalul sezonului în loc belgianului Philippe Clement, a anunţat gruparea din campionatul Scoţiei la care joacă internaţionalul român Ianis Hagi.
Clement a fost îndepărtat duminică din funcţia de antrenor, la o zi după înfrângerea cu 0-2 acasă în faţa formaţiei St. Mirren, acest eşec lăsând echipa pe locul secund, la o distanţă de 13 puncte de primul loc, ocupat de rivala Celtic.
În vârstă de 47 de ani, Ferguson, care a îmbrăcat tricoul lui Rangers şi a fost căpitanul echipei când formaţia a reuşit tripla în sezonul 2002-2003, a fost antrenor interimar al formaţiei engleze Blackpool în 2014. A pregătit, de asemenea, formaţii precum Clyde, Kelty Hearts şi Alloa Athletic.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
''Îi doresc lui Philippe Clement numai reuşite în viitor'', a declarat directorul executiv al lui Rangers, Patrick Stewart. ''El este un om deosebit cu care mi-a făcut plăcere să lucrez în scurta mea perioadă aici până în prezent'', a mai spus Stewart.
Clement a condus-o pe Rangers până în optimile Europa League, unde echipa din Glasgow o va înfrunta pe Fenerbahce luna viitoare, dar formaţia scoţiană a fost eliminată din Cupa Scoţiei în această lună de formaţia de ligă secundă Queen's Park şi a pierdut finala Cupei Ligii cu Celtic la loviturile de departajare în luna decembrie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: rangers