Gică Hagi a vorbit despre eşecul la penalty-uri al campioanei CFR Cluj, care a dus la o nouă eliminare ruşinoasă a echipelor de club din cupele europene.
Miercuri, pe 13 iulie, CFR Cluj era eliminată de Pyunik Erevan, campioana Armeniei, după loviturile de departajare, din primul tur preliminar al Ligii Campionilor.
Gică Hagi, ”Regele” fotbalului românesc, a comentat şi el această nouă contraperformanţă a unei echipe de club din România în competiţiile continentale.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Reacţia lui Gică Hagi după eliminarea CFR-ului din preliminariile Ligii Campionilor: ”Era bine pentru toţi ca ei să treacă”
În conferinţa de presă premergătoare duelului dintre Farul şi FC U Craiova. Gică Hagi nu a fost bucuros de rezultatul CFR-ului, mai ales că era singura reprezentată a României în preliminariile celei mai titrate competiţii europene la nivel de cluburi.
”Suntem la început de drum. Nu poţi să controlezi lucrurile la început de drum. Unii accelerează pregătirea, iar alţii o ţin pe timp îndelungat, unele echipe sunt mai proaspete, altele mai puţin.
E început de campionat, se poate întâmpla orice. Nu poţi controla orice detaliu, dar sperăm să fim bine.
Păcat că CFR a greşit, dar aşa e în fotbal. Când se aştepta mai puţin, a venit această înfrângere.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cred că ei sunt cei mai supăraţi şi apoi fotbalul românesc, pentru că ne reprezintă în Europa şi era bine pentru toţi ca ei să treacă”, a declarat Hagi, la conferinţa de presă.
Meciul Farul - FC U Craiova va avea loc duminică, de la ora 18:30, pe Orange Sport 1.