Francezul Harlem Gnohere a vorbit după remiza de pe terenul lui Hajduk Split, scor 0-0, despre venirea lui Raul Rusescu şi spune că nu se teme de concurenţă.
Rusescu a semnat un contract cu FCSB şi va lupta pentru un loc în ofensivă cu golgheterul sezonului trecut. "Bizonul" aminteşte însă că şi anul trecut era văzut cu şansa a doua în duelul cu Denis Alibec, însă atunci l-a convins pe Dică să-l titularizeze.
"Pentru mine nu este nicio diferenţă. Raul (n.r. Rusescu) a venit acum, anul trecut l-am avut pe Denis (n.r. Alibec). Pentru mine nu e mai dificil. Trebuie să lucrez la fel ca până acum ca să îi pun probleme lui Dică în a-şi alcătui primul 11", a declarat Gnohere după Hajduk - FCSB 0-0.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.