Formaţia Chelsea Londra a câştigat Liga Campionilor, învingând, sâmbătă seară, cu scorul de 1-0, echipa Manchester City, în finala disputată pe stadionul Dragao din Porto.
”Am încercat să aleg cel mai bun 11, ca să câştigăm meciul. Jucătorii ştiu asta şi cred că Gundogan a jucat bine, am fost excepţionali.” a spus Guardiola, după meci.
”A fost un sezon de excepţie pentru noi, este un vis să fim aici. Din păcate, nu am putut să câştigăm. Este pentru prima dată pentru mulţi dintre noi, aflaţi la acest club. Am încercat, nu am putut şi vom munci să revenim într-o bună zi.” a confirmat tehnicianul catalan. ”Acum nu sunt suficient de deştept să mă gândesc la sezonul viitor. A fost un sezon cu 62 de meciuri, am jucat 61, aşa că a fost foarte greu pentru toţi. Respect pentru jucători, au făcut totul, au dat totul pe teren şi din păcate nu am putut să câştigăm, dar vom reveni pe viitor mai puternici.” a anunţat Pep, imediat după meci.
”În condiţiile în care am fost pentru prima dată într-o finală de Liga Campionilor, am jucat o finală foarte, foarte bună. Am fost curajoşi, mai ales în repriza secundă” a încheiat Guardiola.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Chelsea a învins-o pe City cu 1-0 prin golul lui Havertz. Chelsea şi-a mai adjudecat trofeul în 2012. Meciul a fost arbitrat de spaniolul Antonio Miguel Mateu Lahoz, ajutat de conaţionalii săi Pau Cebrian Devis şi Roberto del Palomar. Rezervă a fost Carlos del Cerro Grande, iar în camera VAR s-au aflat spaniolii Alejandro Hernandez, Juan Martínez Munuera şi Ínigo Prieto Lopez de Cerain, dar şi polonezul Pawel Gil.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: pep guardiola, manchester city