You are here:

Revenit după accidentare, Florin Andone n-a putut s-o ajute pe Deportivo. La Coruna a pierdut cu Atletico Madrid şi se îndreaptă spre retrogradare

Revenit după accidentare, Florin Andone n-a putut s-o ajute pe Deportivo. La Coruna a pierdut cu Atletico Madrid şi se îndreaptă spre retrogradare

Stranieri

Comentarii

Formaţia Atletico Madrid a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Deportivo La Coruna, în etapa a 30-a a campionatului Spaniei, meci în care atacantul Florin Andone a revenit pe teren după accidentarea din cauza căreia a ratat amicalele României cu Israel şi Suedia.

Florin Andone a intrat în teren la Deportivo în minutul 82, în locul lui Adrian. Atacantul în vârstă de 24 de ani s-a recuperat după o leziune musculară la gamba stângă, accidentare din cauza căreia nu a luat parte la ultima acţiune a naţionalei, însă nu a putut să-şi ajute echipa.

Unicul gol al meciului a fost marcat de Kevin Gameiro, în minutul 34, din penalti.

În clasament, Atletico este pe locul 2, cu 67 de puncte, în timp ce Deportivo rămâne pe 19, cu 20 de puncte. Cu opt etape înainte de finalul campionatului, formaţia galiciană se află la opt puncte de primul loc care asigură salvarea de la retrogradare, ocupat acum de Levante.

Ultimul meci al etapei, Getafe – Betis, este programat luni, de la 22:00, în direct la Telekom Sport 2.

Afla mai multe despre: andonedeportivola liga 

viewscnt
Articole similare