Politehnica Iaşi este pe ultimul loc în clasament şi are probleme din ce în ce mai mari.
Ameninţată cu liga secundă, Poli Iaşi nu îşi revine nici după ce a fost preluată de Nicolo Napoli. Fotbaliştii echipei au pus în practică ce au anunţat luni şi anume că vor face o grevă daca nu se vor rezolva problemele financiare.
Conform informaţiilor oferite de Gazeta Sporturilor, şefii lui Poli nu s-au ţinut de promisiunea făcută înainte de meciul cu Dinamo. Aceştia le-ar fi promis jucătorilor că le oferă o primă specială în cazul unui succes. Zis şi făcut, Poli a câştigat, însă jucătorii nu au primit recompensa despre care se vorbea!
Azi fotbalişti au refuzat să se antreneze şi vor să aibă o discuţie cu primarul Iaşiului, Mihai Chirică. Echipa reclamă cele două salarii restante şi promisiunea neonorată de şefii echipei din Copou. În aceste condiţii, antrenorul Nicolo Napoli a convocat un nou antrenament, la ora 17:00, sperând ca primarul să vină la echipă până atunci. Poli Iaşi are meci vineri, de la ora 17:30, în deplasare cu Academica Clinceni.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nicolo Napoli are bagajele făcute
Antrenorul italian, Nicolo Napoli, instalat de nici o lună la echipă, are deja gânduri de placare. Tehnicianul nu este mulţumit de atmosfera din vestiar. Napoli a recunoscut că are încă gânduri de plecare de la Poli Iaşi atâta timp cât în vestiar nu va fi linişte. „Am venit cu inima deschisă la Poli Iaşi şi sunt convins că putem face lucruri bune. Aştept să ne întâlnim cu toţii. Cu domnul primar, cu preşedintele, cu jucătorii, cu domnul Ambrosie, cu domnul Antohi. Să vedem ce se poate întâmpla, ce nu se poate întâmpla. Da, este posibil să plec. Nu pot să rămân dacă nu se ştie ce se va întâmpla. Nu pot să rămân dacă nu este linişte.
Nu pot lucra cu jucători străini care sunt nemulţumiţi de situaţia financiară. Domnul primar ne-a dat asigurări că va fi bine, iar eu cred că se poate. Dar eu vreau o siguranţă din acest punct de vedere”, a declarat pentru ProSport italianul.
Cosmin Frăsinescu a plecat
Cosmin Frăsinescu şi-a reziliat contractul cu formaţia moldoveană.
Frăsinescu este unul dintre cei mai longevivi jucători în activitate din Liga 1 cu peste 400 de meciuri. Acesta a evoluat în 16 partide pentru Poli Iaşi în actuala stagiune de campionat.
- 196 de partide a jucat fotbalistul în tricoul lui Poli
Motivul deciziei luate de Frăsinescu
Înaintea meciului cu Dinamo, din etapa anterioară, câştigat de Poli Iaşi cu 1-0, câţiva suporteri au afişat un banner prin care îi acuzau de blat pe experimentaţii fundaşi centrali Ovidiu Mihalache şi Cosmin Frăsinescu. „Am revăzut meciurile şi am constatat / Frăsinescu şi Mihalache miros a blat”, au scris aceştia pe banner. Afectat de atitudinea acelor fani, Cosmin Frăsinescu a decis să-şi rezilieze contractul. Fotbalistul pare a fi foarte horârăt şi nu ar fi şanse să se răzgândească.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: poli iasi, liga 1, nicolo napoli