Tenismenul elveţian Roger Federer, locul 2 ATP, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Basel, relatează thelocal.ch.
Titlul i-a fost decernat sportivului de către Facultatea de Medicină din cadrul universităţii elveţiene.
Federer nu a fost prezent la ceremonie, dar a transmis un mesaj video prin care şi-a exprimat recunoştinţa. "Mulţumesc din suflet. Este o onoare imensă. Când am început să joc tenis, nu mă gândeam că voi ajunge să primesc o astfel de distincţie din partea Universităţii din Basel. Mă bucur foarte mult, este ca şi cum aş fi câştigat un Grand Slam”, a spus Roger Federer.
Federer a primit titlul de Doctor Honoris Causa pentru rolul său în promovarea oraşului Basel şi a Elveţiei în lume, dar şi pentru că promovează un stil de viaţă sănătos.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Roger Federer, născut la Basel în 1981, are în palmares 95 de trofee la simplu şi opt la dublu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: federer, basel, facultatea de medicina, grand slam, elvetia,