Roger Federer, locul 5 ATP şi cap de serie numărul 4, l-a învins, vineri, cu scorul de 6-2, 6-4, pe canadianul de 19 ani Denis Shapovalov, locul 23 ATP şi cap de serie numărul 20, calificându-se a cincea oară în finala Miami Open.
Federer, 37 de ani, s-a impus după un meci care a durat 73 de minute şi va disputa finala de Masters Series cu numărul 50, un record (27 câştigate şi 22 pierdute). Spaniolul Rafael Nadal are 49 (33-16), iar sârbul Novak Djokovici are 47 (32-15).
Evleţianul va evolua, duminică, în ultimul act cu deţinătorul trofeului, americanul John Isner, locul 9 ATP şi cap de serie numărul 7, care l-a întrecut, în semifinale, cu 7-6 (3), 7-6 (4), pe un alt canadian, de 18 ani, Felix Auger-Aliassime, locul 47 ATP, venit din calificări.
Federer a câştigat Miami Open în 2005, 2006 şi 2017. Dintre finalele jucate, el a pierdut-o doar pe cea din 2002, în faţa americanului Andre Agassi, scor 3-6, 3-6, 6-3, 4-6.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Rofer Federer conduce cu 5-2 în întâlnirile directe cu Isner, 33 de ani. Elveţianul va lupta pentru trofeul cu numărul 28 la un Masters Series şi pentru cel cu numărul 101 în carieră.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.