You are here:

Româncele şi-au aflat adversarele din primul tur de la Wimbledon. Pe cine vor întâlni cele şase jucătoare prezente pe tabloul principal

Româncele şi-au aflat adversarele din primul tur de la Wimbledon. Pe cine vor întâlni cele şase jucătoare prezente pe tabloul principal

Tenis

Comentarii

Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Patricia Ţig, Irina Begu şi Mihaela Buzărnescu şi-au aflat, vineri, adversarele din primul tur de la Wimbledon.

Sorana Cîrstea, locul 45 mondial, va evolua în primul tur cu sportiva britanică Samantha Murray Sharan, locul 225 mondial şi beneficiara unui wild card, în timp ce Patricia Ţig, locul 61 mondial, va juca împotriva rusoaicei Daria Kasatkina, favorită 31 şi locul 35 mondial.

Ana Bogdan, locul 91 WTA, va juca împotriva rusoaicei Anastasia Pavliucenkova, locul 19 mondial şi favorită 16.

Mihaela Buzărnescu, locul 160 mondial, va evolua contra americancei Venus Williams, locul 103 WTA.

Irina Begu, locul 78 WTA,  a fost mai norocoasă şi va întâlni în primul tur o jucătoare venită din calificări.

Niculescu a învins-o în turul trei al calificărilor pe americanca Kristie Ahn, locul 118 WTA şi cap de serie numărul 13, scor 7-5, 6-1, într-o oră şi 56 de minute, iar acum urmează să-şi afle adversara din primul tur de pe tabloul principal.

La turneul de la Wimbledon nu va participa deţinătoarea trofeului, Simona Halep, care s-a retras din cauza accidentării de la gambă.

Afla mai multe despre: wimbledon 

viewscnt
Articole similare