Antrenorul Ronald Koeman ( FC Barcelona) susţine că starul Lionel Messi a acceptat voluntar postura de rezervă în meciul cu Betis Sevilla (5-2) de sâmbătă din La Liga, în care argentinianul a marcat două goluri deşi a intrat după pauză, relatează Reuters.
Leo Messi nu a mai fost titular pentru prima oară din septembrie 2019, de la un meci cu Granada, iar Koeman a declarat că Messi, căpitanul echipei, a simţit un disconfort după meciul de miercuri cu Dinamo Kiev (2-1) din Liga Campionilor.
''Am vorbit încă de ieri despre o anumită jenă pe care a resimţit-o după meci şi am decis că este mai bine să rămână pe banca de rezerve şi să intre în caz dacă avem nevoie de el. El ar fi intrat pe teren dacă nu resimţea acel disconfort. Ştim cu toţii cine e şi nu am nicio îndoială în ce-l priveşte, îl văd muncind în fiecare zi. Nu a fost titular, dar a fost foarte important în repriza secundă'', a declarat tehnicianul olandez după meciul de sâmbătă.
Messi a intrat imediat după pauză, în locul lui Ansu Fati, accidentat, şi a fost decisiv în a distanţa Barcelona la 3-1 pe tabela de marcaj.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
A fost prima victorie a Barcelonei în La Liga de la 1 octombrie, iar catalanii ocupă acum locul opt cu 11 puncte din şapte meciuri.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: fotbal