Ruben Albes Yanez este, la 35 de ani, cel mai tânăr antrenor din Liga 1, la cârma formaţiei FC Hermannstadt, iar rezultatele sale nu sunt deloc de lepădat. S-a transformat rapid din "Julio Iglesias" într-un "antrenor de perspectivă", respectat de toţi din breasla sa.
Tânărul antrenor spaniol Ruben Albes a acordat un interviu în presa din Spania, pentru "LaVozaDeGalicia", în care a povestit multe detalii privind aventura sa pe banca tehnică a echipei din Sibiu.
Chiar dacă a fost sceptic, a acceptat să vină în România. S-a lovit din prima clipă de superficialitate românilor. A fost poreclit "Julio Iglesias" pentru faptul că se îmbrăca prea elegant la meciurile din campionat. Treptat, adunând punct după punct, le-a închis gura glumeţilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Căutau un tânăr antrenor, cu potenţial, pentru o ligă atât de dificilă. Ne-am întâlnit, am discutat cu ei, am ajuns la un acord şi am mers mai departe. Ori de câte ori pleci în străinătate este dificil; mai ales într-o ligă precum cea din România, unde sunt foarte puţini antrenori străini, este oarecum un circuit închis al acestora, iar peste toţi, cel mai tânăr antrenor din ligă. Pentru început, ne-a făcut acomodarea dificilă, pentru că toată lumea ne privea cu scepticism", a declarat Albes, pentru "LaVozaDeGalicia".
Până-n acest moment, Ruben Albes a condus-o pe FC Hermannstadt în 18 partide, înregistrând şapte victorii, şase egaluri şi cinci înfrângeri, cu un golaveraj 25-26, şi cu o medie de 1,5 puncte per meci. După 10 etapte, Hermannstadt este pe locul 12, cu 11 puncte.
"Nu a fost deloc uşor, dar ne-am salvat mai rapid decât ne-am fi aşteptat. În ultimele şapte runde, am făcut cinci victorii şi două remize şi am terminat pe locul 8, cel mai bun din istoria clubului. În actualul sezon, ne continuăm forma bună. În primele şapte runde am pierdut doar în faţa celor de la CFR Cluj, cea mai puternică echipă din ţară, şi suntem în această pauză competiţională la mijlocul clasamentului", a adăugat Albes.
Ruben Albes este absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Ştiinţe Sportiv, cu un master în pregătirea fizică la Federaţia Regală Spaniolă de Fotbal, cu echipe în C.V.: Novelda, Eldense, Valladolid B, Celta B şi UCAM Murcia. Acesta recunoaşte că s-a îndrăgostit de Sibiu, dar lasă de înţeles că se gândeşte la o nouă provocare, dacă propunerea va fi una ambiţioasă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Este un oraş foarte frumos, de origine germană. Oamenii sunt edicaţi şi da, este mai frig decât în Galicia, dar este foarte bun de locuit şi ne simţim foarte confortabil. Antrenorii poartă pasiunea în valiză şi este vorba de a găsi un loc unde să fii iubit, apreciat. Vom vedea ce posibilităţi sunt şi apoi vom decide", a conchis Albes.
Afla mai multe despre: fotbal