You are here:

Rusia intenţionează să facă apel la TAS faţă de excluderea echipelor sale din cupele europene!

Rusia intenţionează să facă apel la TAS faţă de excluderea echipelor sale din cupele europene!
Comentarii

Federaţia Rusă de Fotbal ia în considerare posibilitatea de a face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv împotriva excluderii echipelor sale din toate competiţiile de fotbal de către Comitetul Executiv al UEFA, ca urmare a invaziei din Ucraina.

"RFU va continua să îşi protejeze propriile interese în cazurile deja aflate în faţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne şi îşi rezervă dreptul de a depune noi apeluri", a relatat, marţi, agenţia rusă de stat Ria Novosti, citând un comunicat al RFU.

Rusia a făcut deja apel la TAS după ce a fost interzisă "până la noi ordine" în toate competiţiile de către FIFA, federaţia internaţională de fotbal. Prin urmare, nu a putut juca în semifinalele barajului european pentru Cupa Mondială din 2022 din Qatar. Rusia urma să întâlnească Polonia în această fază.

Rusia a fost exclusă şi din Liga Naţiunilor, care începe în iunie. De asemenea, a fost exclusă de la turneul final al Campioantului European de fotbal feminin din iulie, competiţie la care Portugalia îi va lua locul.

Totodată, Rusia nu poate aplica nici pentru organizarea Euro 2028 şi Euro 2032.

Afla mai multe despre: rusia 

viewscnt
Articole similare