Telenovela transferulului lui Antoine Griezmann se termină foarte curând. Presa din Spania a anunţat că clauza de reziliere va fi plătită, iar jucătorul va fi prezentat imediat la noua echipă.
De doi ani de zile transferul francezului de la Atletico ocupă primele pagini ale ziarelor din Spania. În 2017, Barcelona a fost foarte aproape de a îl lua pe atacant, iar în urmă cu un a anunţat el că vrea să rămână în capitala Spaniei. De data aceasta, ambele părţi sunt de acord cu mutarea.
Marca notează că luni sau cel târziu marţi, reprezentanţii jucătorului vor aduce la sediul primei ligi din Spania un cec în valoare de 120 de milioane de euro pentru a îl elibera pe Griezmann de contractul cu Atletico Madrid. Miercuri transferul său va fi oficial, joi va zbura la Barcelona, iar vineri va fi prezentat la campioana Spaniei.
Alături de Frenkie de Jong, dar fără Lionel Messi care a participat la Copa America, Griezmann va merge cu Barcelona în cantonamentul din Japonia.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.