Gaz Metan Mediaş va pune în vânzare, miercuri, biletele pentru meciul cu FCSB, programat duminică, de la 21:00, în etapa a patra a Ligii 1. Fie că vine de vorba despre tribuna întâi sau a doua, preţul unui bilet este de 50 de lei, iar fanii echipei medieşene sunt nemulţumiţi şi pretind că nu îşi permit să vină la meci.
Suporterii susţin că oficialii clubului profită de momentul bun în care se află echipa şi de faptul că la Mediaş vine FCSB. Formaţia pregătită de Mihai Teja este neînvinsă până acum în actuala ediţie a Ligii 1, iar înaintea meciului cu FCSB ocupă primul loc, cu şapte puncte. Vicecampioana este abia a şasea, cu patru puncte.
"Nesimţire: acum că am reuşit să atragem publicul de partea noastră, după atâţia ani, îi îndepărtăm. Ce fac dacă vreau să îmi iau nevasta şi băiatul la meci? Dau 150 de lei? Ruşine", a notat unul dintre fanii medieşeni, pe un site al suporterilor. La rândul său, un alt fan a scris: "50 de lei? Lasă că am şi TV".
Pe de altă parte, există şi suporteri mulţumiţi de preţul biletelor. "Foarte bine! Cu cât mai puţini «stelişti», cu atât mai bine! Forza Gazu", a reacţionat un alt simpatizant al echipei ardelene.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.