You are here:

Schimbare istorică în tenis! Anunţul primit de jucătoare din partea WTA

Schimbare istorică în tenis! Anunţul primit de jucătoare din partea WTA

Tenis

Comentarii

WTA va permite de probă "coaching-ul" din tribună, începând de la turneele de la Dubai şi Debrecen, din februarie, şi pe tot parcursul sezonului 2020, la competiţiile de categorie Premier şi WTA International, informează bleacherreport.com.

"Această perioadă de probă va permite antrenorilor să le ofere sfaturi jucătoarelor din tribună, fără a fi penalizate. Fie că sunt cuvinte de încurajare sau câteva cuvinte către jucătoarea lor când este pe aceeaşi parte a terenului sau semne cu mâna, asemenea sfaturi vor putea fi acordate din lojă şi vor fi permise", a declarat Simon Cambers, jurnalist ESPN.

În septembrie 2018, jucătoarea americană Serena Williams a fost amendată cu suma de 17.000 de dolari pentru comportamentul nesportiv din finala US Open, plecat de la faptul că antrenorul ei, Patrick Mouratoglou, o ajuta cu semne din lojă.

Jucătoarea japoneză Naomi Osaka a câştigat turneul US Open, învingând-o în finală pe americanca Serena Williams, scor 6-2, 6-4, meci marcat de o dispută între fostul lider WTA şi arbitrul portughez Carlos Ramos.

Incidentele au început la 1-0 pentru Williams, în al doilea set. Ramos i-a acordat americancei un avertisment pentru coaching, iar aceasta a izbucnit: "Nu avem un cod. Nu trişez ca să câştig, prefer să pierd". După meci, antrenorul Patrick Mouratoglou avea să recunoască faptul că i-a dat indicaţii elevei sale, dar a susţinut că aceasta nu a văzut semnele din tribună.

Partida a continuat, Serena Williams reuşind să se desprindă la 3-1, după un break în ghemul al patrulea. Însă sportiva din SUA a comis două duble greşeli în ghemul următor şi Osaka a făcut rebreak. De nervi, Williams a dat cu rachetat de pământ şi a primit al doilea avertisment şi punct pierdut: 3-2 pentru ea şi 15-0 pentru Osaka în ghemul al şaselea. 

Serena Williams a luat foc şi s-a luat de arbitru: "Îmi datorezi scuze. Nu am trişat niciodată, încerc să dau un bun exemplu fiicei mele. Nu am trişat niciodată." Jucătoarea americană a intrat de mai multe ori în conflict verbat cu Ramos, pe care l-a făcut "mincinos", pentru că a acuzat-o de "coaching", şi "hoţ", pentru că i-a furat un punct. "Nu o să mă mai arbitrezi niciodată", a mai spus ea.

După o discuţie îndelungată cu Ramos, Serena Williams, vizibil supărată, a primit a treia penalizare, pentru abuz verbal, ceea ce a costat-o pe sportiva americană un ghem, de la 3-4 la 3-5.

"Mulţi tenismeni au făcut la fel ca mine şi nu au fost sancţionaţi. Pe mine m-ai sancţionat pentru că sunt femeie", a continuat Serena Williams, dar arbitrul a rămas ferm în decizia lui de a-i da ghem pierdut.

În continuare, cele două jucătoare au mai câştigat câte un ghem fiecare, iar Osaka s-a impus cu 6-2, 6-4.

 

Afla mai multe despre: darren cahillsimona halepschimbare teniscoaching 

viewscnt
Articole similare