Echipa de handbal feminin SCM Craiova s-a calificat duminică, pe teren propriu, în turul al doilea al Cupei EHF, după ce a învins formaţia italiană Jomi Salerno, cu scorul de 29-17 (15-9), şi în manşa retur din primul tur al competiţiei.
În tur, SCM s-a impus cu scorul de 30-21 (15-9), iar cu scorul general de 59-38 se califică în turul secund.
Ambele manşe cu Jomi Salerno s-au disputat la Craiova.
Adversara SCM Craiova în turul al doilea este echipa norvegiană Tertnes Bergen, cu turul în deplasare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În această fază, programată cu partide tur-retur în 12-13, respectiv 19-20 octombrie, vor intra în competiţie şi echipele Corona Braşov şi Măgura Cisnădie.
În 2018, SCM Craiova a cucerit Cupa EHF.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.