Consiliul de Administraţie al FR Handbal a decis, miercuri, în urma unei şedinţe video, că sezonul 2019-2020 va continua, începând cu 1 iunie, dacă starea de urgenţă din România nu se va prelungi, aceasta urmând să expire în 15 mai.
La şedinţa CA de miercuri s-au înregistrat 10 voturi pentru şi patru împotrivă, astfel că meciurile de handbal se vor relua din 1 iunie, fără spectatori.
La feminin, primele meciuri ar urma să aibă loc în 5 iunie, cu ultimele două sferturi ale Cupei României, între CSM Bucureşti – CSM Slatina şi SCM Râmnicu Vâlcea – Dunărea Brăila, urmate de partidele din Liga Naţională, începând cu 10 iunie.
FRH ia în considerare, în continuare, varianta propusă iniţial cu mai multe turnee pentru încheierea stagiunii.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La masculin se vor juca, tot din 1 iunie, restanţele SCM Timişoara – HC Buzău (etapa a XXIII-a) şi Potaissa Turda – Dinamo Bucureşti (etapa a X-a).
Ulterior reluării Ligii Naţionale, în perioada 9-11 iunie, toate echipele ar urma să se reunească într-o localitate unde să se joace ultimele trei etape, sub formă de turneu.
Ultima competiţie ar fi Turneul Final Four al Cupei României, reprogramat în 24-25 iunie, la Constanţa.
De asemenea, calendarul pentru barajul de promovare/retrogradare include un turneu, între 27-29 iunie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
FRH a mai precizat că înaintea reluării competiţiilor toate cluburile vor reface vizitele medicale, iar sportivii să aibă în plus şi o examinare EKG.
Forul naţional nu a făcut vreo referire şi la testările sportivilor pentru noul coronavirus.
Afla mai multe despre: handbal