You are here:

Se ştiu finalistele Ligii Campionilor la handbal masculin. Barca a pierdut în faţa unei echipe care nu va mai exista după finală

Se ştiu finalistele Ligii Campionilor la handbal masculin. Barca a pierdut în faţa unei echipe care nu va mai exista după finală

Handbal

Comentarii

Vardar şi Veszprem îşi vor disputa finala Ligii Campionilor la handbal masculin. Campioana Macedoniei a reuşit marea surpriză în semifinale: a învins-o pe Barcelona cu 29 la 27 şi e la un singur pas de a repeta performanţa din 2017, când a câştigat trofeul.

Acesta ar putea fi însă ultimul meci din istoria clubului: patronul echipei a anunţat că îşi va retrage sprijinul financiar începând din sezonul viitor. 

Barcelona a controlat meciul şi a avut chiar şi 7 goluri avans, dar Vardar şi-a revenit şi a înscris de 6 ori consecutiv fără să primească vreun gol. 

Barcelona este cea mai titrată echipă din handbalul masculin, cu 9 trofee ale Ligii Campionilor. 

Veszprem a fost prima finalistă. Campioana Ungariei a învins-o în primul meci din Final Four pe Vive Kielce, scor 33 la 30, şi va juca pentru a patra oară în istorie cu trofeul pe masă. Până acum, nu a câştigat niciodată trofeul suprem. 

Cu această victorie, Veszprem şi-a luat şi revanşa în faţa polonezilor, după finala dramatică pierdută la loviturile de la 7 metri în 2016. 

Nenadic, de la Veszprem, a fost cel mai bun marcator al semifinalei, cu 12 goluri. 

Finala mare a Ligii Campionilor va avea loc duminică, de la ora 19:00, în direct pe Telekom Sport 2. 

Afla mai multe despre: handballiga campionilor handbal 

viewscnt
Articole similare