Simona Halep este noul lider mondial în WTA, însă preţul succesului îşi spune cuvântul pentru jucătoarea de 26 de ani.
Învinsă în finala de la Beijing de Caroline Garcia, scor 4-6, 6-7(3), Halep a vorbit deschis despre trăirile sale din ultimele 24 de ore, precizând că se simte secătuită din punct de vedere emoţional şi fizic.
"Ultimele 24 de ore m-au secătuit emoţional şi fizic. Consider că ea a câştigat această finală, nu că eu am pierdut-o. Sigur, nu aveam cum să fiu sută la sută după meciul de ieri. La cât a fost de greu, am fost puţin obosită. Picioarele, cam grele. Dar sunt mulţumită de faptul că am luptat până la final. Ea, de partea cealaltă, a jucat tenis extraordinar. Nu este puţin lucru să câştigi două turnee consecutiv.", a declarat Simona Halep, conform site-ului WTA.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simona halep, wta, lider