Semifinala dintre Dinamo şi FCSB, din Cupa României, stă în continuare sub semnul întrebării, a explicat secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan.
Dinamo are deja trei meciuri amânate, din cauza cazului de coronavirus cu care se confruntă. În plus, prima manşă a semifinalei cu FCSB, din Cupa României, programată pe 24 mai, ar putea fi amânată de asemenea.
Justin Ştefan nu ştie încă dacă prima manşă se va putea disputa la data stabilită: "Vedem ce ce se întâmplă cu meciul din Cupa României. E posibil să joace meciul din Cupa României dacă undeva joi, vineri avem un rezultat favorabil din partea medicilor care efectuează testările", a declarat Justin Ştefan, pentru Look Plus.
"Am vorbit cu Bogdan Bălănescu, înţeleg că astăzi va mai avea loc o testare chiar la spital. Până azi nu fusese testat magazinerul respectiv. În acelaşi timp DSP a stabilit foarte clar că vor fi izolaţi toţi jucătorii şi staff-ul timp de şapte zile. Iar după cele şapte zile urmează să se facă o nouă testare. Dacă testarea va fi negativă, vor primi autorizaţie pentru revenirea la locul de muncă. Acelaşi lucru se va întâmpla şi la Botoşani. La Botoşani vedem ce se întâmplă la mijlocul acestei săptămâni şi analizăm dacă vom programa meciul cu CFR în weekend sau vom încerca să îl împingem un pic mai încolo", a adăugat Justin Ştefan.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Covid-19 amână încă patru meciuri din Liga 1
Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat programul etapelor patru şi cinci din play-off, respectiv cinci şi şase din play-out, iar meciurile echipelor FC Botoşani şi Dinamo au fost amânate.
FC Botoşani şi Dinamo, echipe care se confruntă cu cazuri de Covid-19, nu vor evolua nici în următoarele două runde. Astfel, FC Botoşani - CFR Cluj şi Dinamo - Sepsi, din etapa a patra a play-off-ului, respectiv etapa a cincea a play-out-ului, vor fi reprogramate pentru o dată ulterioară. Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu partidele Gaz Metan - Botoşani şi Dinamo - Voluntari, din runda a cincea a play-off-ului, respectiv runda a şasea a play-out-ului.
De precizat că partidele restante din etapele a 3-a play off/out şi a 4-a play-out Universitatea Craiova - FC Botoşani, FC Dinamo – Chindia, respectiv FC Hermannstadt – FC Dinamo vor fi, de asemenea, reprogramate.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cupa romaniei