FC Viitorul a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, luni, în deplasare, cu Sepsi Sfântu Ghoerghe, ultimul al etapei a III-a a play-off-ului Ligii I.
Sepsi Sf. Gheorghe şi Viitorul Constanţa au terminat la egalitate la capătul unui meci fără goluri, dar cu intensitate şi destul de mult angajament.
Fiecare dintre cele două echipe şi-au creat ocazii importante de gol, iar Viitorul chiar a înscris, dar în cele din urmă reuşita a fost anulată pe motiv de offside.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Chiar dacă a trimis în teren ”rezervele”, formaţia lui Hagi a avut în mare parte controlul jocului, iar Eric a fost cel mai periculos jucător al oaspeţilor. Sepsi a avut în Florin Ştefan şi Tandia principalele pericole pentru poarta lui Tordai, dar în cele din urmă partida s-a terminat cu o remiză albă.
Au evoluat următoarele echipe:
Sepsi: Niczuly - Gabriel, Viera, Jovanovici, Ştefan - Velev (Vaşvari '46), Rus (Fulop '67), Karnitsky - Nouvier (Carnat '74), Tandia, Flores. Antrenor Eugen Neagoe
Viitorul: Tordai - Mladen, Artean, Iacob, Kuipers - Ciobanu, Achim, Casap - Eric (Tîrcoveanu '70), Rivaldinho (Pitu '77), Măţan (Geroge Ganea '46). Antrenor Gheorghe Hagi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Caronaşe galbene: Rus '14, Viera '39, Moura '45+1, Nouvier '50 / Artean '12, Măţan '43
Arbitri: Sebastian Colţescu - Daniel Mitruţi şi Marius Nicoară - Cătălin Buşi;
Observatori: Corneliu Fecioru şi Cristiam Vasc.
În urma acestui rezultat, clasamentul play-off-ului este următorul: 1. CFR Cluj - 36 de puncte, 2. FCSB - 31, 3. CSU Craiova - 29, 4. FC Viitorul - 23, 5. Astra Giurgiu - 21, 6. Sepsi - 20.
Final 0-0 în partida de la Sf. Gheorghe
Min 87. Sepsi trece din nou pe lângă gol. Fulop primeşte în careu, se eliberează şi trage, dar Tordai prinde cu siguranţă
Min 70. Ocazie imensă pentru oaspeţi. De această dată în prim plan este Eric
Min 60. Acţiune periculoasă a gazdelor, Tordai iese uşor neinspirat, iar Tandia reia pe spate după o centrare din flancul stâng, însă mingea trece peste poartă
Min 56. Viitorul marchează, dar golul echipei lui Hagi este anulat
Min 55. Oaspeţii cer penalty după ce Kuijpers este împiedicat să joace mingea în careu
Min 54. Prima ocazie importantă a reprizei secunde îi aparţine lui Ibrahima Tandia. Acesta pătrunde spre poarta oaspeţilor şi şutează, dar mingea trece peste poarta lui Tordai
A început repriza secundă a meciului
Min 31. Sepsi are şansa deschiderii scorului. Cel care ratează este Flores
Min 27. Acţiune superbă a lui Florin Ştefan în flancul stâng şi o centrare extrem de periculoasă pe 6 metri. Viitorul scapă fără gol primit
Min 19. Eric este lansat în adâncime, dar se mişcă destul de greoi şi trage defectuos
Min 12. Gazdele cer cartonaş roşu la Artean
Min 6. Oaspeţii au prima şansă de gol. Artean pasează excelent, Casap se sincronizează excelent, dar şutul său din flancul stâng trece puţin alături de poarta gazdelor
Min 1. A început partida de la Sf. Gheorghe
Sepsi şi-a atins obiectivul calificării în play-off dar de atunci echipa lui Eugen Neagoe a pierdut toate cele 4 meciuri pe care le-a jucat, 3 în campionat şi unul în Cupa României. Astfel că Sepsi a rămas pe locul 6, fiind la trei puncte de poziţia a patra care ar putea să ofere şansa participării într-o cupă europeană. Probleme cea mai mare a covăsnenilor este că în ultimele patru meciuri de pe teren propriu, toate jucate în 2019, nu au reuşit să înscrie.
- LIVE VIDEO | Sepsi - Viitorul, astăzi, 20:30, Telekom Sport 1
Adversara lor din această seară se pregăteşte şi pentru semifinala Cupei României de joi împotriva Craiovei şi ne putema ştepta ca Gică Hagi să menajeze câţiva titulari obişnuiţi. Viitorul are trei puncte peste Sepsi, echipă în faţa căreia a obţinut un singur punct din cele două dueluri din sezonul regulat. La ultimul disputat tot la Sfântu Gheorghe Viera ar fi putut să îl accidenteze foarte grav pe Ianis Hagi după o intrare criminală a ivorianului.