Echipa campioană a Italiei, Napoli, a încheiat la egalitate vineri, pe teren propriu, scor 0-0, cu Monza, într-un meci din etapa a 18-a din Serie A. Într-o altă partidă a etapei, AC Fiorentina – Torino a fost 1-0.
Napoli a controlat meciul de pe stadionul Diego Armando Maradona, dar nu a reuşit să învingă apărarea Monzei. Mai mult decât atât: oaspeţii au primit un penalti, pe care l-a executat slab Matteo Pessina şi portarul napoletan Meret a prins fără probleme.
Era minutul 68 şi Monza a rezistat apoi până la final, chiar dacă Gaetano şi Kvaratshkelia au ratat ocazii mari de a deschide scorul. S-a terminat 0-0 şi Napoli, campioana en-titre, este abia pe locul 7, cu 28 de puncte, la 16 puncte distanţă de liderul Inter. Monza ocupă poziţia a 11-a, cu 22 de puncte.
La Florenţa, gazdele au reuşit să învingă la limită pe Torino. Fundaşul Luca Ranieri a înscris primul său gol în Serie A pentru Fiorentina, în minutul 83, şi, cu această victorie, violeţii sunt pe locul 4 în clasament, cu 33 de puncte. Torino se află pe locul 10, cu 24 de puncte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.