Întâlnirea dintre România şi Canada, meci din primul tur al Grupei Mondiale II, va avea loc în perioada 10-11 februarie 2018, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.
Simona Halep va pleca marţi la Cluj, chiar dacă nu ştie încă dacă va participa la confruntarea de Fed Cup dintre România şi Canada. Tenismena română a anunţat că va lua o decizie în acest sens, miercuri.
”M-am relaxat foarte bine, am avut o săptămână de pauză, nu am făcut mai nimic, am încercat să dorm cât se poate de mult ca să pot să recuperez tot ceea ce am dat pe teren în ambele săptămâni la Australian Open. Fizic sunt destul de ok, încă talpa dreapta este cu probleme, dar s-a dezumflat, nu mai este aşa de umflată, încerc să fac tratament zilnic şi încerc cât se poate de mult ca să ajung pe teren cât mai repede. Marţi plec la Fed Cup, program normal, însă vom vedea acolo dacă voi fi în stare să joc sau nu. Este prioritatea mea să am grijă de sănătate şi până nu o să fiu complet sănătoasă nu o să joc meciuri. Miercuri se decide, o să vorbesc cu echipa, o să vorbim toţi împreună şi vom hotărâ”, a declarat Simona Halep.
Conform informaţiilor obţinute de telekomsport.ro, fostul mare tenismen Ion Ţiriac, cunoscut ca un apropiat al Simonei Halep, a sfătuit-o pe aceasta să pună accent pe recuperare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: tenis feminin, wta, simona halep,