You are here:

Situaţie dificilă pentru un jucător plecat de la Dinamo. Urma să fie prezentat oficial, dar a picat examenul medical

Situaţie dificilă pentru un jucător plecat de la Dinamo. Urma să fie prezentat oficial, dar a picat examenul medical

Fotbal

Comentarii

Fostul portar al celor de la Dinamo, spaniolul Rene Hinojo, a picat examenul medical susţinut la Zaragoza şi sunt şanse minime să mai semneze cu divizionara secundă din Spania.

Rene Hinojo ar fi trebuit să fie prima achiziţie a celor de la Zaragoza în acest an, însă, informează presa din Spania, acesta ar fi picat examenele medicale. În consecinţă, conducătorii clubului au fost nevoiţi să blocheze, cel puţin pentru moment, plecarea portarului Alvaro Raton, dorit de Gimnastic.

Rene Hinojo a susţinut probele medicale vineri, însă medicii au avut lucruri de obiectat. În schimb, Alvaro Raton trecuse cu bine aceste probe la Gimnastic şi urma să fie prezentat oficial.

Ajuns la 37 de ani, Rene Hinojo s-a despărţit de Dinamo în această iarnă, făcând parte din grupul de jucători care şi-a depus memoriile la FIFA şi TAS pentru recuperarea salariilor neprimite.

Trei meciuri a bifat Hinojo pentru Dinamo, în prima parte a sezonului: două în Liga 1 şi un meci în Cupa României.

Afla mai multe despre: fotbal 

viewscnt
Articole similare