La doar 48 de ore de la preluarea echipei, Adrian Dulcea şi Paul Ciobanu au fost deja înlocuiţi la FC Argeş, iar meciul cu Dinamo, programat vineri, va fi pregătit un alt tandem de antrenori.
Deşi abia au fost prezentaţi pe banca tehnică a lui FC Argeş, pe 30 noiembrie, Adrian Dulcea şi Paul Ciobanu au fost deja demişi de oficialii piteştenilor, iar locul lor la conducerea echipei a fost luat de Eduard Augustin şi de Andrei Speriatu.
Cei doi ocupau deja poziţii în cadrul clubului din 2019 (Eduard Augustin - coordonator al centrului de copii şi juniori, Andrei Speriatu - coordonatorul scouterilor), iar acum vor pregăti echipa pentru meciul cu Dinamo, din Liga I, care este programat vineri, de la ora 20:30.
Demiteri pe bandă rulantă la FC Argeş
Imediat după demiterea lui Ionuţ Badea, FC Argeş a fost preluată, la 4 octombrie, de Ionuţ Codruţ Moşteanu, însă acesta a fost demis, la rândul său, la finalul săptămânii trecute. Cu Moşteanu pe banca tehnică, echipa piteşteană a obţinut primele sale victorii în acest sezon.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Badea a avut ca bilanţ un egal şi cinci eşecuri, iar Moşteanu a înregistrat două victorii, două egaluri şi un eşec în Liga I, dar şi eliminarea din Cupa României.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: arges