FCSB a avut un start de sezon extrem de dificil şi a ratat deja primul obiectiv, spre nemulţumirea lui Becali, mai exact, calificarea în grupele Europa League.
Acum, după startul dezamăgitor de sezon, roş-albaştrii pare că şi-au revenit şi au deja şase meciuri consecutive fără înfrângere. După cele 12 etape disputate din actuala stagiune a Ligii I, vicecampioana României se află la 9 puncte în spatele primelor două clasate, CFR Cluj şi FC Viitorul.
Însă rezultatele din ultima perioadă nu-i garantează postul lui Bogdan Argeş Vintilă. În vara acestui an, în momentul în care echipa avea un parcurs dezastruos, Gigi Becali s-a despărţit de Bogdan Andone şi de Vergil Andronache şi a negociat cu o mulţime de antrenori. Până la urmă, patronul roş-albaştrilor a fost refuzat, rând pe rând, de Mangia, de Conceicao sau de Edward Iordănescu, astfel că Becali a încercat aducerea lui Laurenţiu Reghecampf.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Becali şi-a găsit antrenor. Revenire spectaculoasă la FCSB
Cu un salariu uriaş în Emiratele Arabe Unite (3 milioane de dolari/sezon), Reghecampf a refuzat să revină la FCSB, însă, acum, echipa pregătită de antrenorul român are o serie dezamăgitoare de rezultate. Al Wasl n-a mai câştigat de cinci meciuri, în toate competiţiile, iar în campionat are un singur punct obţinut în ultimele trei etape disputate.
Presa arabă a scris deja că Laurenţiu Reghecampf se va despărţi curând de Al Wasl, iar oficialii clubului urmează să-l bage într-o şedinţă pe antrenorul român, care a şi recunoscut la ultima conferinţă de presă pe care a susţinut-o că este foarte aproape de a fi demis: "Aştept şi eu acum decizia clubului. Vom avea câteva discuţii şi vom vedea ce va urma".
În plus, în urmă cu două luni, soţia lui Laurenţiu Reghecampf a declarat că antrenorul român are o relaţie excelentă cu Gigi Becali şi că poate reveni oricând la FCSB dacă se va despărţi de Al Wasl.
"Se va întoarce, va colabora cu Gigi toată viaţa. Dacă, să spunem, Laur ar întrerupe colaborarea în Emirate, ar putea veni. Acum are doi ani de contract, dar vorbind de FCSB şi Becali, e numărul 1 lângă patron. E ca o relaţie între fiu şi tată" , declara Anamaria Prodan.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Chiar şi Basarab Panduru ar fi încântat de o eventuală revenire a lui Reghecampf în Liga I. Expertul Telekom Sport îi avertizează pe rivalii roş-albaştrilor şi consideră că Becali ar da o adevărată lovitură dacă l-ar aduce din nou la FCSB pe Reghecampf.
"Dacă Becali reuşeşte cumva să-l aducă înapoi... Păi, Reghecampf e antrenor! Nu e papiţoi! Ăla e antrenor! Ăla a venit atunci, acum 5-6 ani şi a zis: <<Am venit, câştig campionatul la 10 puncte>>. Cred că aşa l-a şi câştigat. Deci, dacă vine el, jucătorii ăştia tineri vor fi puşi la muncă şi atunci ei vor fi mai buni. Da, Reghecampf, sunt de acord dacă vine înapoi, pentru că el este antrenor!” , a declarat Basarab Panduru în urmă cu o lună.
Laurenţiu Reghecampf (43 de ani) a antrenat-o pe FCSB între 2012 şi 2014, dar şi între 2015 şi 2017. El a cucerit pe banca tehnică a echipei lui Gigi Becali patru trofee importante: două titluri în Liga I, Supercupa României şi Cupa Ligii.
- Citește și
- Becali chiar îi face toate poftele lui Coman. Ultima aroganţă a mijlocaşului de la FCSB: "Tu ceri pe mine 20 de milioane de euro şi eu n-am bani să-mi iau casă?"
- EXCLUSIV | Florin Tănase a primit o nouă ofertă. Unde este aşteptat mijlocaşul de la FCSB: "Am văzut că joacă foarte bine"
- VIDEO | După o lună în tribună, Dan Petrescu îi dă dreptate lui Gigi Becali: "Se vede mai bine meciul de acolo"
Afla mai multe despre: europa league, fcsb, steaua