Cotidianul catalan Sport anunţă astăzi pe prima pagină că Luis Enrique şi-a dat acordul pentru a-l înlocui pe Antonio Conte pe banca tehnică a lui Chelsea.
Intrat în dizgraţie pe Stamford Bridge, după o serie de rezultate slabe, dar şi din cauza afirmaţiilor critice făcute în ultimul timp la adresa conducerii, în legătură cu politica de transferuri a clubului, Antonio Conte e pe punctul de a fi demis de Chelsea.
Sursa citată notează că Luis Enrique s-a înţeles deja cu reprezentanţii lui Roman Abramovich şi este gata să revină în fotbal la aproape un an după despărţirea de Barcelona. Acesta ar urma să semneze un contract scadent la finalul sezonului 2019-2020, anunţă publicaţia spaniolă.
În vârstă de 47 de ani, Luis Enrique a cucerit două titluri de campion ca antrenor al Barcelonei, club pe banca căruia a obţinut şi Liga Campionilor, în 2015. Enrique a mai antrenat echipa secundă a clubului catalan, dar şi pe AS Roma şi Celta Vigo.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: luis enrique, chelsea, barcelona