Preşedintele Ligii Spaniole de Fotbal, LaLiga, Javier Tebas, a depus o plângere la UEFA, în care arată că gruparea PSG trişează din punct de vedere economic, fiind finanţată de statul Qatar. Spaniolii urmăresc excluderea PSG din Liga Campionilor, după ce clubul francez a achitat suma de 222 de milioane de euro pentru a achita clauza de reziliere a contractului atacantului brazilian Neymar cu FC Barcelona.
"PSG şi Manchester City au investit mai mult decât oricare alt club în ultimii cinci ani. Venitul lor real nu poate justifica aceste investiţii, mai mari decât cele ale cluburilor Real Madrid, Barcelona, Bayern Munchen sau Manchester United, astfel că beneficiază de sponsori fictivi, în legătură cu statul. Veniturile lor sunt legate direct sau indirect de statul Qtar şi PSG continuă să trişeze economic", se arată într-un raport de 44 de pagini trimis de Tebas, în august, la UEFA şi din care L'Equipe a publicat, luni, pasaje, citate de marca.com.
Concret, LaLiga arată că PSG a investit 344 de milioane de euro în 2014, faţă de 237 de milioane cât a cheltuit Manchester United, 224 de miliaone de euro Real Madrid şi 185 de milioane de euro FC Barcelona. Însă din drepturile de televizare PSG a încasat 47 de milioane de euro, mult mai puţin decât Real Madrid, care a obţinut 121 de milioane de euro. În concluzie, LaLiga susţine că finanţarea statului Qtar la PSG este cu 73 la sută mai mare decât contribuţia sponsorilor la United, Real şi Barcelona.
Tebas spune că LaLiga are în vedere şi alte acţiuni împotriva PSG, intenţionând să aducă acest caz în atenţia Uniunii Europene.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Vom aştepta până al finalul anului să vedem ce face UEFA. Dacă nu se întâmplă nimic, ne vom plânge Uniunii Europene, pentru că această situaţie nu trebuie să mai continue. Dacă stabilim că sunt vinovaţi, ei nu ar trebui să mai evolueze în Liga Campionilor", a declarat oficialul spaniol.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: psg, la liga, champions league, neymar,