Dinamo se va duela cu Politehnica Iaşi azi de la ora 21:30.
Meciul din etapa cu numărul 28 din Liga I va fi în direct pe Telekom Sport 1 şi telekomsport.ro. Poli Iaşi a ajuns pe ultimul loc în clasament cu doar 16 puncte. Ieşenii şi-au schimbat antrenorul şi vor să înregistreze prima victorie după mult timp în Liga I. Meciul cu Dinamo i-a ambiţionat pe ieşeni, care le-au pus gând rău „câinilor”.
„Ne dorim să spargem gheaţa cu Dinamo şi vreau să fac un apel la toată lumea, plecând de la cei care sunt în echipă şi până la cei din staff şi din conducere. E un moment dificil, dar în acelaşi timp poate să fie un moment în care să renaştem. Dacă vom avea linişte, dacă vom fi uniţi în ceea ce gândim şi ceea ce facem, dacă vom lăsa deoparte toate minciunile şi lucrurile care nu fac decât să destabilizeze echipa, consider că putem câştiga meciul cu Dinamo şi să reuşim obiectivul de a ne salva de la retrogradare. E un derby al echipelor care suferă în acest moment. Dar, dincolo de acest aspect, cred că putem să câştigăm jocul. Îl cunosc pe Nicolo Napoli. Ştiu că nu a avut mult timp la dispoziţie să aşeze echipa, dar, cu ceea ce ştie şi ceea ce a realizat deja la Iaşi, poate fi un argument că poate salva echipa de la retrogradare”, a spus Adrian Ambrosie, în direct la GSP Live. Etapa trecută, Poli Iaşi a pierdut categoric pe terenul campioanei CFR Cluj, 0-4. Nici Dinamo nu stă mai bine în clasament, „câinii” sunt pe locul 14 în clasamentul Ligii I, cu 27 de puncte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.