Echipa St Louis Blues a cucerit Cupa Stanley pentru prima oară în istoria sa, reuşind să învingă în deplasare, cu scorul de 4-1, formaţia Boston Bruins, în meciul decisiv al finalei Ligii profesioniste nord-americane de hochei pe gheaţă (NHL), disputat miercuri seara.
Golurile au fost marcate de Ryan O'Reilly, Alex Pietrangelo, Brayden Schenn şi Zach Sanford pentru învingători, respectiv Matt Grzelcyk.
Blues a obţinut preţiosul trofeu la 49 de ani după ultima sa finală, pierdută fără drept de apel chiar în faţa lui Boston Bruins (0-4).
Hocheiştii din St Louis s-au impus acum cu 4 victorii la 3 în faţa rivalilor din Boston, însă pot să-i mulţumească pentru acest succes portarului Jordan Binnington, autorul a 32 de intervenţii decisive, 12 dintre acesta numai în prima repriză. Goalkeeper-ul canadian, în vârstă de 25 ani, se află la sezonul său de debut în NHL.
Boston Bruins a rămas astfel cu cele şapte titluri de campioană a NHL pe care le are în palmares, ultimul dintre acestea cucerit în 2011.
Titlul de cel mai valoros jucător (MVP) al play-off-ului Ligii nord-americane i-a fost acordat lui Ryan O'Reilly, de la St Louis Blues, care a marcat primul gol al echipei sale în fiecare dintre ultimele patru meciuri ale finalei, precizează Reuters.
O'Reilly a stabilit, totodată, un nou record al francizei de Missouri, cu cele mai multe puncte marcate în play-off-ul unui sezon (23).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: hochei