You are here:

„Stai fratele meu pe la Liga 2, până mai înveţi”. Ilie Poenaru a pus tunurile pe arbitraj după eşecul suferit în faţa lui Gaz Metan | VIDEO

„Stai fratele meu pe la Liga 2, până mai înveţi”. Ilie Poenaru a pus tunurile pe arbitraj după eşecul suferit în faţa lui Gaz Metan | VIDEO

Academica Clinceni

Comentarii

Ilie Poenaru a răbufnit la finalul meciului dintre Academica Clinceni şi Gaz Metan Mediaş, încheiat cu victoria oaspeţilor, scor 3-2. Arbitrul Adrian Cojocaru a fost principalul inamic al tehnicianului în vârstă de 43 de ani.

Academica Clinceni a ajuns la şapte meciuri consecutive fără victorie în Liga 1. În ciuda remizei din runda precedentă, scor 0-0, pe Naţional Arena, cu FCSB, ilfovenii n-au reuşit să confirme evoluţie şi acasă, cu Mediaş.

Deşi Clinceni a primit o lovitură de pedeapsă la scorul de 3-1 pentru oaspeţi, din care Vojtus a stabilit scorul final, iar Edi Iordănescu a fost eliminat, antrenorul Ilie Poenaru a pus la îndoială valoarea centralului gălăţean Adrian Cojocaru. 

Nou-promovata este pe locul 13 în Liga 1, cu 21 de puncte, unul mai puţin decât ocupanta poziţiei de baraj Poli Iaşi şi trei sub Chindia Târgovişte, care se află pe locul 11. 

„Aştepta de la George Găman să îi spună să dea galben... păi tu unde eşti, tu pe cine arbitrezi, tu nu participi la joc? Sau înseamnă că te poziţionezi foarte prost şi atunci stai fratele meu pe la Liga a II-a, până mai înveţi. 

Avem senzaţia că nu suntem doriţi în Liga I, după maniera de arbitraj”, a declarat Ilie Poenaru după Academica Clinceni - Gaz Metan Mediaş, scor 2-3.

Afla mai multe despre: poenaruarbitrajclinceni 

viewscnt
Articole similare