You are here:

”Staţi puţin să aud cum mă înjură lumea” Gabi Iancu, SAVUROS după ce a marcat golul victoriei la Iaşi

”Staţi puţin să aud cum mă înjură lumea” Gabi Iancu, SAVUROS după ce a marcat golul victoriei la Iaşi

Farul Constanța

Comentarii

FC Viitorul a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa Poli Iaşi, în ultimul meci al etapei a XXIII-a a Ligii I.

Gabi Iancu a adus victoria echipei sale în minutul 84, după ce Viitorul a fost condusă cu scorul de 1-0 din minutul 2, după reuşita lui Omoh. Schimbarea lui Hagi, Jaques Zoua a marcat pentru 1-1 şi a pasat decisiv la golul doi.

”Asta este mentalitatea pe care trebuie să o avem. Chiar dacă am luat gol şi nu am fost atenţi, asta nu înseamnă că nu putem să revenim. S-au văzut şi minuni în fotbal” a mărturisit eroul constănţenilor, Iancu, după meci.  ”Cred că am făcut un joc foarte, foarte bun şi cu siguranţă că.... staţi puţin să aud cum mă înjură lumea, că am meritat această victorie” a glumit vârful Viitorului.

Iancu a fost căpitanul Viitorului în acest meci, după ce Bogdan Ţîru s-a transferat în Polonia: ”Mi s-a dat responsabilitate şi îi mulţumesc domnului Hagi. Sper să fiu un lider cât mai bun”

”Nu depindem de alte rezultate, dacă jucăm aşa e normal să intrăm în playoff. Am practicat un fotbal foarte bun, foarte frumos, cred eu” a mai spus Iancu.

Afla mai multe despre: gabi iancuviitorul 

viewscnt
Articole similare