You are here:

Stefanos Tsitsipas a câştigat cel mai aşteptat meci al sferturilor de finală ale turneului de la Roland Garros

Stefanos Tsitsipas a câştigat cel mai aşteptat meci al sferturilor de finală ale turneului de la Roland Garros

Tenis

Comentarii

Grecul Stefanos Tsitsipas, locul 5 ATP, a câştigat cel mai aşteptat meci din cadrul sferturilor de finală ale turneului de la Roland Garros, învingându-l, marţi, cu scorul de 6-3, 7-6 (3), 7-5, pe rusul Danil Medvedev, locul 2 ATP.

Tsitsipas s-a impus surprinzător, dacă ţinem cont de bilanţul meciurlor directe cu Medvedev, care era de 1-6, după o partidă spectaculoasă, care a durat două ore şi 19 minute.

Grecul de 22 de ani, care a mai jucat în penultimul act la Australian Open, în 2019 şi 2021, este pentru a doua oară consecutiv în semifinale pe zgura pariziană. El va evolua în meciul următor cu germanul Alexander Zverev, locul 6 WTA.

Medvedev, 25 de ani, finalist la Australian Open 2021 şi US Open 2019, a ratat nu numai prima sa semifinală la French Open, ci şi posibilitatea de a deveni numărul 1 mondial (dacă ar fi câştigat turneul şi Djokovici nu ar fi ajuns în finală).

A doua semifinală va fi stabilită după meciurile de miercuri:

Novak Djokovici (Serbia), locul I ATP - Matteo Berrettini (Italia), locul 9 ATP şi cap de serie numărul 9;

Rafael Nadal (Spania), locul 3 ATP - Diego Schwartzman (Argentina), locul 10 ATP şi cap de serie numărul 10.

Afla mai multe despre: tsitsipas 

viewscnt
Articole similare