Formaţia FCSB a fost învinsă, joi, cu scorul de 3-2, de echipa Admira Wacker, într-un meci din cadrul stagiului de pregătire din Spania. Pentru FCSB au înscris Filipe Teixeira ’53 şi Constantin Budescu ‘79.
"Am început prost meciul, dar ne-am revenit pe parcurs şi suntem supăraţi că n-am egalat, deşi am fi meritat. O să discutăm ce am greşit, nu trebuie să facem astfel de lucruri. Suntem în perioada de acumulare, sper ca după să nu mai facem lucrurile proaste din prima repriză. Nu suntem sută la sută pregătiţi de campionat, dar trebuie să fim la cote maxime la primul meci cu Mediaşul. Nu trebuie să ne îngrijoreze faptul că am luat 5 goluri în două meciuri. Facem tot felul de echipe, încercăm diverse soluţii, sper să fim bine când vor începe meciurile oficiale", a spus Budescu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Acesta a mai declarat: "M-am simţit bine cu Valerică, mă ştiu cu el de la Astra. Ne va ajuta mult. Şi Cristi Tănase la fel. Steaua e mai puternică după aceste transferuri! Nu ştiu şi nu mă interesează ce au făcut cei de la CFR Cluj. Nu ştiu dacă suntem dezavantajaţi că vom avea mai puţine meciuri active în picioare decât italienii de la Lazio. Dar avem lot puternic, cu jucători de valoare, trebuie să demonstrăm că suntem buni. Toate cele 6 echipe care vor fi în play-off vor avea şanse la titlu. Trebuie să nu mai facem paşi greşiţi, începând de la primul meci. Alibec a fost tras în jos de faptul că a avut câteva nereuşite, dar cred că şi-a revenit şi va fi bine".
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: budescu, fcsb, steaua, amical, declaratii, alibec, campionat