You are here:

Şumudică a anunţat condiţiile în care ar putea demisiona de la Kayseri: "Dacă nu se întâmplă asta, îmi iau haina şi plec"

Şumudică a anunţat condiţiile în care ar putea demisiona de la Kayseri: "Dacă nu se întâmplă asta, îmi iau haina şi plec"

Stranieri

Comentarii

Tehnicianul Marius Şumudică a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că va părăsi formaţia Kayserispor dacă echipa nu va termina sezonul pe unul din primele opt locuri ale clasamentului Super Lig.

“Avem nevoie de timp pentru a arăta ce putem. Consider că locul nostru din clasament este foarte bun. Aş fi şi mai bucuros dacă am urca pe locul cinci. Cu Trabzonspor va fi un meci ca o finală. Atunci când m-am înţeles cu Kayserispor, am spus că dacă echipa retrogradează plec fără să primesc vreun ban. Apoi, am promis că vom termina între primele opt. Dacă la finalul campionatului nu vom fi între primele opt echipe, îmi iau haina şi plec. Nu rămân aici trei ani. Iar dacă terminăm între primele cinci, îmi prelungesc contractul cu încă doi ani, rămân aici cinci ani. Evident, este o glumă”, a spus Şumudică, potrivit aksam.com.tr.

După 27 de etape, Kayserispor ocupă locul şapte în clasamentul campionatului turc, cu 41 de puncte. Lider este Galatasaray, cu 57 de puncte.

Formaţia din Kayseri va întâlni, sâmbătă, în deplasare, echipa Trabzonspor, înetapa a 28-a. Trabzonspor este pe poziţia a cincea în clasament, cu 42 de puncte.

Afla mai multe despre: sumudicakayserispordemisie 

viewscnt
Articole similare