Rapid şi Dinamo se înfruntă în derby-ul etapei cu numărul 21 din Superliga, ultima etapă a campionatului din anul 2024.
Rapid şi Dinamo se întâlnesc în derby-ul sfârşitului de an în Superliga. Cele două formaţii bucureştene sunt în căutarea unor puncte care le-ar facilita îndeplinirea obiectivelor de pe 2025, în actuala stagiune.
Marius Şumudică, antrenorul celor de la Rapid, a vorbit despre situaţia patronului echipei sale, Dan Şucu, cel care a preluat recent un pachet majoritar de acţiuni ale clubului Genoa, formaţie de tradiţie din Serie A.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Antrenorul giuleştenilor este de părere că majoritatea comentariilor de rău adresate patronului de la Rapid, referitoare la ultima sa mişcare în lumea fotbalului, nu îşi au rostul. Şumudică a răbufnit şi s-a plâns de întregul curent negativ îndreptat spre echipa sa.
Marius Şumudică: "Sunt mâhnit de campania îndreptată împotriva Rapidului"
"E uşor să arunci cu noroi tot timpul. Hai să fim mai buni, că tot apar sărbătorile astea de iarnă. Nu faţă de mine, n-am nicio pretenţie.
Dar când citesc atâtea mizerii care apar şi care încearcă să denigreze un om care şi-a băgat banii familiei şi e singurul investitor care ajunge să cumpere pachetul majoritar al celui mai vechi club în Italia şi încercam să căutam ce făcea 30 de ani, acum 20 de ani. Păi acum 30 de ani vindeam şi eu pantofi bulgăreşti în Piaţă Romana.
Sunt mâhnit de campania îndreptată împotrivă Rapidului. Ba spre Şumudică, ba se îndreaptă asupra sistemului de joc, ba a patronului, ba a oamenilor din club, că exista nu ştiu ce fricţiuni şi nu ştiu ce.", a declarat Marius Şumudică, la conferinţa de presă premergătoare partidei cu Dinamo.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Şumudică a amintit şi despre primul meci al celor de la Genoa de la venirea lui Dan Şucu, deplasarea formaţiei lui Patrick Vieira pe terenul celor de la Napoli.
"Să fiţi mândri că astăzi (n.r. 21 decembrie) la 7, un club condus de un român în momentul de fata intâlneşte Napoli lui Conte.", a mai spus Şumudică.
- Citește și
- "Nu de la neica nimeni!". Ce nu mai acceptă Diana Şucu. A văzut ce se spune despre acţionarul de la Rapid: "Despre asta este vorba"
- Genoa, pe mâini bune? Ce a declarat Giovanni Costantino despre Dan Şucu în presa din Italia
- Lindsey Vonn, fără victorie la St Moritz, dar pe un excelent loc 14 la revenirea după mai bine de cinci ani de absenţă
- Ţara în care a vrut să investească Dan Şucu înainte să cumpere Genoa! Detalii din interior: "Sincer, l-a interesat"
- Campionul român care şi-a anunţat retragerea la 34 de ani! "Astăzi am ales să închid acest capitol"
- ULTIMA ORĂ | Negocieri pentru transferul lui Juri Cisotti! Ce ofertă a primit Oţelul
Afla mai multe despre: rapid, marius sumudica, dan sucu, genoa, superliga, dinamo