Ceea ce s-a întâmplat în urmă cu mai bine de o lună la Sfântu Gheorghe, în timpul partidei dintre Sepsi şi U Craiova 1945, a provocat o serie de reacţii fără precedent în fotbalul românesc şi nu numai, inclusiv în studioul Orange Sport.
Aceste reacţii vor continua şi în perioada următoare, mai ales în urma deciziei dictate astăzi, 9 martie, de Comisia de Recurs a Federaţiei Române de Fotbal, care a hotărât ca respectiva partidă, dintre Sepsi şi U Craiova 1948, programată iniţial pe 29 ianuarie, să se rejoace.
Deciziile luate de comisiile FRF în cazul Sepsi - U Craiova 1948, sub semnul întrebării: ”Sunt două interpretări diferite”
Ultimul verdict pronunţat în acest caz a declanşat noi luări de poziţie a ambelor părţi implicate şi nu numai. Şi rivalele din Superligă, cu care una dintre Sepsi şi U Craiova 1948 ar urma să se dueleze în play-off, au reacţionat.
De asemenea, Andrei Vochin, oficial FRF, şi-a exprimat şi el părerea cu privire la verdictul dat de cea de-a doua comisie, anume cel care a decis rejucarea meciului pe teren, din secunda 0, de la scorul de 0-0.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Practic, prin acest din urmă verdict, cel al rejucării partidei, Comisia de Recurs a ”corectat” ce a hotărât iniţial Comisia de Disciplină, anume ca formaţia covăsneană să fi câştigat la ”masa verde”.
”Sunt două interpretări diferite. Eu, ca privitor al fotbalului, al sportului, pot să spun că şansa să se joace un meci pe teren e cea mai bună. Dar trebuie ţinut cont şi de regulamente şi să înţelegem logica unui jurist.
Eu îmi menţin părerea. Nu e normal să auzim pe stadioane ce se aude. Nu e normal ca din cauza unor 20-30 de persoane să sufere 20-30 de mii de persoane.
Două comisii au interpretat două lucruri în mod diferit. Important e că se joacă meciul pe teren, din punct de vedere sportiv”, a declarat Vochin, la Orange Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cum arată TOP 7 din Superligă, după această decizie:
- 1. Farul 61 puncte.
- 2. CFR Cluj - 60
- 3. FCSB - 54
- 4. Rapid - 52
- 5. Universitatea Craiova - 51
- 6. U Craiova 1948 - 40
- 7. Sepsi - 39
Cum arată etapa 30 pentru Sepsi şi U Craiova 1948
În etapa a 30-a din Superligă, ultima din cadrul sezonului regular, Sepsi se va deplasa la Bucureşti, pe Arena Naţională, pentru confruntarea cu FCSB, în timp ce U Craiova 1948 va juca şi ea în deplasare, la Sibiu, pe terenul celor de la Hermannstadt.
Ambele partide se vor disputa duminică, 12 martie, de la ora 21:00, şi vor putea fi disponibile pe Orange Sport 1 şi Orangesport.ro.
- Citește și
- Ce le-a spus Mititelu jucătorilor după ce a fost dictată rejucarea meciului cu Sepsi: ”Am fost la ei”. Prime importante dacă U Craiova 1948 ajunge în play-off | EXCLUSIV
- Prima reacţie în direct a lui Adrian Mititelu după ce s-a anunţat rejucarea meciului Sepsi - U Craiova 1948: ”E o decizie normală” | EXCLUSIV
- Veşti bune pentru U Craiova 1948 înaintea celor mai importante meciuri ale sezonului! Cine este singurul jucător indisponibil: ”Am nişte emoţii” | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: sepsi craiova, superliga