You are here:

Supriză uriaşă la Astra! Ioan Niculae i-a găsit înlocuitor lui Dan Alexa. Cele două variante pentru banca tehnică

Supriză uriaşă la Astra! Ioan Niculae i-a găsit înlocuitor lui Dan Alexa. Cele două variante pentru banca tehnică galerie foto

Astra Giurgiu

Comentarii

Astra Giurgiu a pierdut sâmbătă seară, 0-1, împotriva nou-promovatei Chindia Târgovişte, iar Ioan Niculae, finanţatorul giurgiuvenilor, şi-a pierdut răbdarea cu Dan Alexa şi se pare că deja i-a găsit înlocuitor.

Declaraţiile făcute după meci de Niculae au dat drumul la speculaţii. Întrebat dacă e supărat pe jucători, Niculae a adăugat: ”Mai puţin pe băieţi, dar pe antrenor în mod deosebit”. Vă gândiţi să-l schimbaţi? a sunat întrebarea reporterului. ”Vom vedea”, a răspuns patronul Astrei. Astra este pe locul 7, cu 15 puncte. 

SURPRIZA LUI IOAN NICULAE 

Varianta surprinzătoare pentru banca tehnică a celor de la Astra Giurgiu este Laszlo Balint, potrivit ProSport. Antrenor în acest moment în Liga a 2-a, la UTA Arad, echipă eliminată de Dinamo în Cupa României, "Gyuszi" Balint (40 de ani) are o experienţă îndelungată în ligile inferioare din România, fiind unul dintre cei mai apreciaţi antrenori români care nu a reuşit, până acum, să ajungă în primul eşalon. 

După nouă etape din Liga a 2-a, UTA Arad este pe locul secund, cu 19 puncte, dar cu un meci mai puţin decât liderul Turris Turnu Măgurele, care se situează în vârful ierarhiei din Liga a 2-a cu 22 de puncte. 

VARIANTA "SAFE" PENTRU ASTRA 

Nu doar numele lui Laszlo Balint se află pe lista lui Ioan Niculae. Un alt antrenor luat în considerare pentru banca tehnică a celor de la Astra Giurgiu este Eugen Neagoe (52 de ani), care a luat o scurtă pauză de la antrenorat după incidentul de la meciul dintre Dinamo şi U Craiova, din luna iulie. 

Fostul antrenor al lui Dinamo, Eugen Neagoe, suferă de tehicardie ventriculară, o artimie cardiacă frecvent întâlnită la sportivi. Această aritmia a cauzat şi stopul cardio-respirator suferit la meciul respectiv. Numele lui Neagoe a mai fost legat şi de banca celor de la U Craiova, odată ce Victor Piţurcă a fost numit în funcţia de manager general. 

REACŢIA LUI DAN ALEXA 

Alexa a comentat ieşirea nervoasă a patronului Ioan Niculae:

"După asemenea rezultat şi după asemenea evoluţie, e normal să fie dânsul supărat. Dânsul decide. Am mai spus-o, domnul Niculae, am o relaţie foarte bună cu dânsul. El decide. Asta este. Cu dânsul vorbesc, dânsul are părerea lui. Am băgat jucătorii care erau apţi şi care am considerat că sunt  cei mai buni, de fapt, jucătorii pe care-i aveam 100% pentru meciul de astăzi şi au jucat prost. Vă daţi seama că e dezamăgit atunci când te bate Chindia, cu tot respectul pentru ei, şi nu doar că te bate, dar Chindia te-a dominat, 10-15 minute teritorial şi ar fi culmea să fie mulţumit, nu? Din păcate suferim cu echipele mici. Este vina mea. M-aş fi aşteptat mai mult la meciurile cu Clinceni şi Chindia"

 Galerie foto

Afla mai multe despre: astraioan niculae 

viewscnt
Articole similare