Meciul amical al României cu Grecia, de vineri, va fi condus la centru de Ricardo de Burgos Bengoechea, acesta avându-i alături pe conaţionalii săi spanioli Juan Carlos Yuste Jimenez şi Iker de Francisco Grijalba, informează frf.ro.

Arbitrii şi observatorii partidelor care se vor disputa, duminică, în prima etapă a Ligii I.
Attila Hadnagy (39 de ani), oficial al lui Sepsi, a fost extrem de supărat pe maniera de arbitraj a lui Radu Petrescu şi pe deciziile sale încât la finalul partidei cu U Craiova, pierdută cu 0-1, a făcut acuzaţii grave. Fostul fotbalist a spus că arbitrii au luat cele trei puncte echipei pe care o reprezintă.