Gigi Becali va încerca un transfer-bombă în vara lui 2021. Patronul FCSB vrea să-l aducă pe Andrei Burcă (27 de ani) de la CFR Cluj, fotbalist pe care a refuzat să-l transfere în urmă cu un an şi jumătate, când costa doar 200.000 de euro. E greu de crezut că ambiţia lui Becali va deveni realitate, având în vedere rivalitatea dintre CFR şi FCSB în lupta pentru titlu.