Florentin Petre, legendarul jucător al lui Dinamo, crede că problema retrogradării este cât se poate de serioasă pentru formaţia din "Ştefan cel Mare".
Florentin Petre, legendarul jucător al lui Dinamo, crede că problema retrogradării este cât se poate de serioasă pentru formaţia din "Ştefan cel Mare".
Unul dintre cei mai controversaţi şefi de stat, Ramzan Ahmatovici Kadîrov, care e şi preşedintele de onoare al clubului Akhmat Grozny, e dat exemplu de Florentin Petre, în privinţa activităţii sportive. Dinamovistul a jucat în Cecenia între 2008 şi 2010 şi a fost fermecat de preşedintele Republicii Cecenia.
Turneul final al Campionatului European din 1998 s-a jucat la Bucureşti, iar naţionala lui Victor Piţurcă propunea un lot extrem de valoros, cu fotbalişti care proveneau de la marile forţe ale campionatului intern: Steaua, Dinamo, Rapid, Universitatea Craiova şi FC Naţional.