Un tribunal grec a pronunţat sentinţe grele, inclusiv şapte condamnări pe viaţă, pentru douăsprezece persoane judecate pentru uciderea unui suporter de fotbal în vârstă de 19 ani anul trecut, potrivit presei de la Atena, citată de AFP.

Ioan Niculae (67 de ani), patronul Astrei, poate scăpa de închisoare. Judecătoria Medgidia a admis cererea sa de elibrare condiţionată de la penitenciarul Poarta Albă, însă decizia poate fi atacată, astfel că încă nu poate fi pusă în aplicare. Ioan Niculae se află după gratii de nouă luni.
Quincy Promes (28 de ani), fotbalistul lui Ajax, a fost arestat după ce şi-a înjunghiat un membru al familiei în timpul unei discuţii mai aprinse.