Gaziantep este pe locul 3 în Turcia, performanţă pe care Şumudică o consideră realizarea carierei sale de antrenor până în momentul de faţă. O realizare care depăşeşte un titlu câştigat în Liga 1.
Gaziantep este pe locul 3 în Turcia, performanţă pe care Şumudică o consideră realizarea carierei sale de antrenor până în momentul de faţă. O realizare care depăşeşte un titlu câştigat în Liga 1.
Mijlocaşul român, Alexandru Maxim (30 de ani), e unul dintre cei mai importanţi fotbalişti de la Gaziantep, iar la final de an a oferit un interviu în care a vorbit despre experienţa din Turcia. Fotbalistul a vorbit şi despre un aspect, care i-a adus suspendări multiple lui Marius Şumudică.
Antrenorul lui Gaziantep, Marius Şumudică, a oferit primele reacţii, după victoria uriaşă cu Fenerbahce, din prima ligă a Turciei.