Mihaela Buzărnescu traversează cea mai bună perioadă din cariera sa. Ajunsă la 30 de ani, jucătoarea din Bucureşti a făcut un salt imens în clasamentul WTA, ajungând până pe locul 32.
Mihaela Buzărnescu traversează cea mai bună perioadă din cariera sa. Ajunsă la 30 de ani, jucătoarea din Bucureşti a făcut un salt imens în clasamentul WTA, ajungând până pe locul 32.
Mihaela Buzărnescu a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-1, 6-3, pe câştigătoarea turneului de la Roland Garros, letona Jelena Ostapenko, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 6, în optimile de finală ale Qatar Open. Românca de 29 de ani a obţinut prima victorie din carieră în faţa unei jucătoare din Top 10 WTA şi va intra pentru prima dată în Top 40 WTA după acest succes.
Mihaela Buzărnescu, locul 44 WTA, a fost învinsă, cu scorul de 6-2, 6-3, de Caroline Wozniacki (Danemarca), locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, în primul tur al Australian Open.