Simona Halep n-a vrut să comenteze prea mult stângăciile Primăriei Bucureşti, instituţie care iniţial a vrut să organizeze ceremonia pentru prezentarea trofeului pe treptele din faţa Arenei Naţionale.

Site-ul oficial al turneului de la Roland Garros notează, sâmbătă, după ce Simona Halep a câştigat ultimul act cu Sloane Stephens, că românca “a alungat fantomele”, după ce a pierdut precedentele trei finale de Grand Slam. Pe pagina de Facebook a competiţiei, prima reacţie de după meci a fost: “S-a născut o campioană”.
Simona Halep, locul I WTA, a câştigat, sâmbătă, turneul de la Roland Garros, după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1, pe americanca Sloane Stephens, locul 10 WTA. În urma acestui succes, primul din carieră la un grand slam, Halep a devenit prima jucătoare română care câştigă un "major", după Viriginia Ruzici, care s-a impus, în 1978, tot la French Open.