Taylor Fritz, numărul nouă mondial, a declarat că activiştii pentru climă trebuie să găsească o modalitate mai bună de a protesta în loc să "enerveze" fanii sportului prin perturbarea evenimentelor, după ce meciul său de la Washington Open împotriva lui Andy Murray a fost întrerupt pentru scurt timp vineri, relatează Reuters.
Jocul a fost întrerupt în timpul primului set al victoriei americanului, scor 6-7(2) 6-3 6-4, când protestatarii au aruncat pe teren mingi mari de tenis cu flăcări imprimate pe ele.
Unii protestatari au desfăşurat bannere în tribune, cerând sponsorilor turneului, Mubadala şi Citi, să nu mai finanţeze industria combustibililor fosili.
"Înţeleg că protestează, dar trebuie să existe o modalitate mai bună de a face acest lucru", a declarat Fritz reporterilor. "Nu înţeleg cum vor susţine oamenii o cauză atunci când strici buna dispoziţie a celorlalţi. Adică, nu prea are sens pentru mine".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Manifestanţii împotriva schimbărilor climatice au întrerupt în acelaşi mod acţiunea la Wimbledon, luna trecută, lansând benzi portocalii amestecate cu piese de puzzle în timpul a două meciuri. Al doilea test de crichet Ashes de la Lord's, finala Premiership Rugby, Campionatul Mondial de Snooker, Openul Britanic de golf şi cursa de cai Grand National au fost, de asemenea, scena unor proteste legate de schimbările climatice în acest an.
"Este enervant, evident, atunci când o fac. Ne strică tuturor dispoziţia. Toată lumea vrea să se uite la tenis. Am spus în glumă: "Sincer, asta mă face să vreau să merg mai mult cu avionul"", a spus Fritz zâmbind. "Cred că susţin o cauză bună, dar modul în care o fac... Cine va dori să asculte când ei doar îi enervează pe toată lumea?".
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: taylor fritz