Cel mai bine clasat jucător de tenis din România, în circuitul de simplu ATP, Marius Copil (29 de ani), s-a gândit serios să se retragă din activitate, după eliminarea din turul doi al calificărilor pentru Openul Australiei, din luna ianuarie a acestui an.
Marius Copil a suferit o înfrângere dureroasă şi surprinzătoare în turul secund al calificărilor pentru turneul de Mare Slem din Australia, în faţa italianului de doar 17 ani, Lorenzo Musetti, cel care la acea vreme nu se afla în top 350 ATP, scor 7-6 (6), 4-6, 5-7. La finele acelei partide, prima rachetă a echipei de Cupa Davis a România s-a gândit serios la retragerea din activitate.
"Meciul cu Musetti a fost unul dintre cele mai dificle jocuri pe care le-am jucat, însă înfrângerea mi-a făcut foarte mult rău. Jucam prost, am revenit de la 2-5, în setul trei, şi credeam că am meciul în mână. De acolo mi-am pierdut concentrarea, iar el a întors meciul. A început să lovească fiecare minge şi totul a rămas la el. M-am simţit foarte mic când am părăsit terenul, mi-am spus că nu ştiu dacă mai vreau să continui. A fost o lovitură mentală pentru mine", a declarat Marius Copil, pentru Sportface.it.
Cea mai bună clasare din cariera lui Marius Copil a fost locul 56 ATP, în 28 ianuarie 2019. Două finale de ATP a pierdut Marius Copil în cariera sa, la Sofia şi Basel, în faţa lui Mirza Basic şi Roger Federer.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.