Antrenorul de la Hermannstadt, Marius Măldărăşanu (49 de ani), pare din ce în ce mai aproape de demiterea de la clubul la care se află din 2021. Principalul a pierdut şi cu Dinamo, iar la final a oferit explicaţii.

Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă sâmbătă, în BT Arena, de reprezentativa Elveţiei, scor 36-27 (16-16), în al doilea meci din cadrul Trofeului Carpaţi.
Antrenorul de la Poli Iaşi, Emil Săndoi, a tras primele concluzii după înfrângerea cu Petrolul, iar acesta nu a evitat să-l critice subtil pe Florian Kamberi, atacantul eliminat încă din prima repriză.