Tehnicianul echipei FCSB, Anton Petrea, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa a trecut peste înfrângerea din etapa trecută, cu CFR Cluj (0-2), şi este pregătită pentru a trata confruntarea cu Universitatea Craiova cu dorinţă de victorie.
„O partidă dificilă, cu un adversar bun, cu un moral bun. Noi venim după această înfrângere nemeritată de la Cluj. Însă cred că am trecut peste acest moment şi suntem pregătiţi pentru a trata meciul de mâine seară foarte serios şi concentraţi şi cu dorinţa de a câştiga. Şi etapa trecută am avut probleme cu jucătorii suspendaţi. Trebuie să găsim variante. Sper ca cel care va intra în locul lui George Miron să facă un joc foarte bun. Tănase a intrat în antrenamentele normale ale echipei, este în lot, până mâine vom vedea dacă va intra din primul minut sau pe parcursul jocului. Noi căutăm să ne adaptăm la ceea ce avem. Poate ne lipseşte Sergiu Buş, dar noi încercăm să suplinim acea lipsă a atacantului central. El nu va putea juca nici mâine seară nici luni”, a spus Petrea.
El a refuzat să discute despre arbitraje: „Nu vreau să discut pe tema arbitrajului, nu vreau să fac nicio referire la ce s-a întâmplat la Cluj. Am convingerea că cel care va oficia mâine va face un meci foarte bun”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Petrea a mai declarat că jucătorii tineri din lotul FCSB trebuie să capete experienţă pentru a reacţiona mai bine în anumite momente.
FCSB va întâlni echipa Universitatea Craiova, vineri, în deplasare, de la ora 20.30, în etapa a XIV-a a Ligii I. Meciul va fi în direct la Telekom Sport 1
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: toni petrea